(aprilie 2010)
Cetatea Tighina văzută de pe podul peste Nistru
Primăvara îşi face încet loc pe pământurile Moldovei şi mugurii stau să se spargă pe crengile copacilor. Sunt însă prea puţin atent la imaginile ce se derulează, una după alta, pe geamul autocarului. În mai puţin de o oră, o aşteptare de mai bine de câţiva ani va lua sfârşit – vom vedea pentru prima dată cetatea Tighina. Cunosc prea bine deja celelalte cetăţi de pe Nistru – Hotinul, Soroca şi Cetatea Albă. În câteva rânduri le-am explorat în întregime, nelăsând vreun zid neurcat, sau vreo încăpere nestudiată. Dar nu şi Tighina. Bază militară atât în timpul sovietic, cât şi după, ocupată fiind de Armata a XIV-a rusă, cetatea a fost închisă publicului timp de câteva decenii.
Primele urme ale unei aşezări pe locul unde e astăzi oraşul Tighina (Bender) datează încă din secolele I-II e.n., din perioada geto-dacilor. Ulterior, menţiuni despre o localitate apar în Evul Mediu timpuriu. Conform istoricului Vasile Spinei din Iaşi, vadul de la Tighina era protejat de o fortăreaţă autohtonă românească încă din secolele IX-XI. Împăratul bizantin Constantin Porfirogenetul menţionează, în secolul X, un oraş pe locul actualei urbe. Conform istoricului Ion Chirtoagă, în timpul dominaţiei cumane, secolele XI-XIII, oraşul se numea deja Tighina, iar „Tighina” însemna în limba cumană „trecătoare”. Istoricul Zamfir Arbure menţionează o cetate genoveză existentă la Tighina în acea vreme, dar la moment acest fapt nu se poate confirma, lucru dificil şi din cauza accesului restricţionat. Prima atestare documentară a oraşului datează din 1408, din vremea lui Alexandru cel Bun. Într-un document ce oferea diverse privilegii comercianţilor din Lvov, oraşul este menţionat ca punct vamal. Ulterior, Ştefan cel Mare construieşte o cetate din pământ şi lemn – o palancă, pentru a apăra trecătoarea de tătari. În 1538, în timpul domniei lui Petru Rareş, cetatea este cucerită de sultanul Suleiman I, care construieşte aici, în timp record, în decurs de un an, o fortăreaţă din piatră. Otomanii redenumesc oraşul în Bender, care înseamnă “trecătoare întărită”. Cetatea rezistă în decursul secolelor câtorva atacuri şi abia în timpul războaielor ruso-turce de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, aceasta e cucerită şi recucerită de câteva ori până când e ocupată definitiv de ruşi în 1812. Ulterior, cetatea împărtăşeşte istoria binecunoscută a întregii Basarabii.
Comentarii recente